• Welcome to Autocunoaștere, Autoinstruire, Autodezvoltare, Transformare Personală.
 

Există percepție Extrasenzorială?

Creat de Șerban Stănescu, Oct 24, 2022, 01:22 PM

« precedentul - următorul »

Șerban Stănescu

Există percepție Extrasenzorială?


Am adăugat această Secțiune nouă Forumului, din mai multe motive. O parte dintre acestea, cel puțin în acest moment, când Forumul este la începuturile sale, țin mai curând de nevoile mele interioare.
Aceste nevoi, izvorăsc din propria mea existență, din faptele vieții mele.
Viața mea este presărată cu fenomene a căror explicare, fie ea și parțială, mi-a luat mulți ani. Am ajuns la explicații complete? E imposibil să îmi pot da seama. Înclin să cred că, ceea ce înseamnă "Transformare Personală", este paradigma care este cea mai potrivită pentru a explica "De ce explicațiile sunt parțiale": "Cunoaștem în parte!", spune Apostolul Pavel, în "Epistole...".
Ne transformăm, practic în fiecare clipă! Îmi vine în minte un seminar al lui Bruce Lipton, în care ne oferă o informație tulburătoare, privitoare la schimbare:
"Întregul nostru aparat digestiv, se schimbă la fiecare trei zile!"
Uluitor! La fiecare trei zile, avem așadar intestine noi, stomac nou, etc.
În acest context al schimbărilor incredibil de rapide care au loc în interiorul nostru, e firesc să mă întreb dacă există mecanisme de percepție mai performante decât cele cinci simțuri "clasice", care să ne ajute să ne înțelegem mai bine, să comunicăm mai eficient cu noi înșine și cu Natura însăși...
Dincolo de asta, stau texte străvechi, care vorbesc despre capacitățile excepționale la care au ajuns unii oameni, cum ar fi Buddha, Isus Hristos, care au apucat pe Calea "Cunoaște-te pe tine însuți".
Poate cea mai cunoscută colecție de astfel de texte tulburătoare, este cea numită "Filocalia".
Așadar, ca parte integrantă a Autocunoașterii, este și Percepția Extrasenzorială. Și mi se pare firesc să discutăm cât mai liber despre aceste aspecte ale Ființei noastre.
Cât privește existența a ceea ce numim generic Percepție Extrasenzorială, cred că opinia mea fermă că există, este prea puțin pentru a oferi argumente serioase celui aflat în căutare de răspunsuri. Pentru mine, este clar că există, pentru că mă confrunt de-o viață cu astfel de fenomene, inexplicabile încă potrivit normelor științifice curente.
Ce spun însă alți oameni despre "ESP" - "Extrasensory Perception", cum se numește în spațiul cultural anglofon?
O simplă căutare pe YouTube cu cuvântul cheie "ESP", dă o multitudine de rezultate. Este adevărat, e o discuție lungă privitor la "care filme merită văzute". Sar peste argumentația alegerii.
Am publicat puțin mai înainte articolul "Realitatea Percepției Extrasenzoriale (ESP)", deci îți recomand să vezi acel film pe care l-am prezentat în articol:







"E foarte ușor să mori pentru o idee; e mult mai greu să trăiești pentru aceasta!"
Cu cele mai bune gânduri,
Șerban