• Welcome to Autocunoaștere, Autoinstruire, Autodezvoltare, Transformare Personală.
 

Reinventarea României (7)

Creat de Șerban Stănescu, Ian 11, 2025, 10:16 AM

« precedentul - următorul »

Șerban Stănescu

Reinventarea României (7)


        Auto-Disciplina și componentele ei de bază

    În articolele precedente, am abordat câteva dintre componentele de bază ale acesteia: Setul de Reguli de Auto-Disciplină (sau Constituția); Lista de Acțiuni și Priorități (Planul de Guvernare); Auto-Disciplina Financiară (Bugetul); Administrarea Resurselor Naturale.
    A venit acum rândul să vorbesc despre ADH, Auto-Disciplina Hranei.

    ADH: Auto-Disciplina Hranei

    Orice mașinărie, prin urmare și Mașina Umană (Corpul Fizic), pentru a putea funcționa, are nevoie de Energie (Lumină).
    Știința, Arta Administrării Energiei, înseamnă până la urmă, ADH, Auto-Disciplina Hranei.
    Cu alte cuvinte, felul în care ne hrănim, determină totul, pentru că singurul loc în care putem interveni în schimbul de Energie și Informație care are loc între Ființă și Cosmos, este ceea ce mâncăm.
    Am spus în cursul R-DDL că există șapte tipuri de Hrană, corespunzătoare celor șapte note muzicale și celor șapte culori ale Curcubeului.
    Aproximativ 65% din populația globului, preferă mâncarea solidă, care corespunde benzii vibraționale Roșu.
    Această bandă vibrațională însă, trebuie să se încadreze în valoarea 14,28%, pentru a avea o proporționalitate care să asigure nutriția la toate nivelele Ființei, adică, de la atom și particulele subatomice, la întregul Corp Fizic. Majoritatea însă, mănâncă în medie undeva între 40 și 70% hrană solidă. De aici și nivelul Conștienței, care este primul nivel, desemnat prin metafora "Luptă SAU Fugi!"
    Astfel, dacă Întregul numit Ființă funcționează armonios, această Armonie se reflectă la toate nivelele: Familie, Comunitate sat, oraș, metropolă, județ, regiune, țară, continent și în final, Terra.
    Asta înseamnă "Precum în Cer, așa și pe Pâmânt".
Astfel, dacă vrei ca "În Cer" să fie bine, trebuie să faci în așa fel încât să fie bine "pe Pământ". "Pâmânt" aici, înseamnă Corpul Fizic. "Cer", poate însemna mai multe nivele de complexitate, funcție de nivelul Trezirii în Conștiință: Familia ta, Comunitatea din care faci parte, etc.
    Concret, trebuie să învățăm să ne hrănim, pentru că deocamdată, doar mâncăm. Și diferența este enormă.

    Experimentele mele alimentare

    Am început să practic metodic și sistematic ADH (Auto-Disciplina Hranei), pe 30 decembrie 2022. Mă aflu așadar acum, în ziua 744.

    Cât am reușit să mă schimb?

    Datele culese pe ultimele 12 luni, arată o medie ca CS (Concentrația în Solide) de aproximativ 18%.
    Asta înseamnă că, mă situez încă în Banda Roșu.
    Întrucât am pornit de undeva de la aproximativ 45%, progresul este evident. Dar acest progres, este încă insuficient.    El este important, pentru că m-a ajutat să înțeleg câte ceva despre funcționarea Ființei mele, dar mai am mult de muncit, enorm de mult.
    Astfel, dacă vreau să îmi schimb Vibrația în care funcționează Corpul Fizic, să trec de pildă de la Roșu la Oranj, calculând ce am realizat și în cât timp (circa doi ani), pornind de la Curba Difuziei Inovației, aflu că am nevoie să schimb cel puțin 14% din Corpul Fizic, pentru ca noua modalitate de hrănire și noul mod de gândire să fie acceptat.
    Cum se traduce asta în alte unități de măsură?
    Înnoirea a 14% din Corpul Fizic, înseamnă a schimba minimum 14% din cele 60 triliarde ce celule ale Corpului Fizic.
    Aici intervine un nou set de cunoștințe: durata de viață a celulelor și Memoria Celulară.
    Astfel, celulele pe care pot conta, sunt cele cu durată de viață foarte scurtă. Singurele celule care se încadrează aici, sunt cele ale aparatului Digestiv.
    Asta înseamnă practic faptul că depindem de mâncare. Atât ca existență cât și ca mod de gândire. Și avem aici un cerc vicios, descris prin metafora "Luptă SAU Fugi".

    Ceea ce știm de la biochimie, este faptul că celulele se hrănesc cu electroliți.
    De aici, rezultă două lucruri: cu cât mai puțină apă consumăm și cu cât mai multe solide, cu atât mai puțin vom avea electroliți deci, celulele noastre vor muri luptând pentru supraviețuire ("Luptă SAU Fugi").
    Iată așadar unde se naște cultul războiului și al distrugerii: Înăuntrul nostru!
    Celulele noastre, vor îmbătrâni prematur și vor muri. Și am intrat practic în ciclul morții, pentru că dacă celulele noastre mor repede, îmbătrânim mai repede și murim mai repede.
    Și asta, se vede pe plan mondial.
    Iată deci ce înseamnă "Precum în Cer, așa și pe Pâmânt": dacă înăuntrul meu cultiv războiul, el se va reflecta și în Exteriorul meu, la o scară oarecare. Fie prin certuri între oameni, fie prin conflicte la scară mai mare, cum este de pildă cel dintre Rusia și Ucraina sau între Israel și lumea arabă și încă multe altele.
    Schimbarea, Pacea așadar, pot veni doar dacă Pacea se instalează în Interiorul fiecărui Om de pe Pământ.

    Cum se poate ajunge aici, la Pace adică?

    Cuvântul cheie, este POST.







(Va urma)







"E foarte ușor să mori pentru o idee; e mult mai greu să trăiești pentru aceasta!"
Cu cele mai bune gânduri,
Șerban