[Șerban Stănescu]

De unde începem Dezvoltarea Personală?

    În ultimii ani, mai ales de când am alocat din ce în ce mai multe resurse Dezvoltării Personale, m-am întâlnit des cu întrebarea "De unde să încep?"
Mi-am pus-o și eu de multe ori, mi-au pus-o și alții.
Pot să te mint frumos și să-ți spun că, "știam precis de unde să încep, încă de acum X ani...".
Dincolo de faptul că te-aș minți însă, este altceva: mă înjosesc pe mine mințind și mai grav, îmi erodez încrederea în sine și îți dau ție exact acest semnal: "Am probleme mari cu încrederea în mine însumi!"
Ceea ce, este un rezultat contraproductiv deoarece pierdem și eu și tu. Iar asta este ceva anti-Dezvoltare Personală!
Am reflectat însă îndelung asupra parcursului meu în viață și asupra dificultăților de care m-am izbit, până am reușit să-mi creez un "culoar de trecere".
    Am sintetizat mai jos, pașii pe care i-am parcurs, fără să am pretenția că "știam că pe acolo trebuie să merg."
Pur si simplu, am mers prin viață și m-am străduit să am cât mai puține eșecuri devastatoare. Uneori însă, le-am avut. Și m-au durut enorm, m-au costat enorm, așa încât, e mai bine să îți spun că am pățit-o, că m-a durut, că m-a costat, că am trecut de multe ori prin perioade de depresie.
Dacă îți vor fi de folos aceste idei, doar tu știi. Pentru că trebuie să le pui în practică și aici, eu sunt absolut neputincios. Pot face ceva cu neputințele mele dar absolut nimic, cu neputințele tale! Poate, cel mult, dacă am un curaj nebun, să fiu suficient de brutal, de necruțător și să îți spun unde ai de muncit cu tine. Dar și aici, e nevoie de multă tărie și de mult curaj!

    Orientarea

De-a lungul anilor, ceea ce am observat sistematic, este faptul că, indiferent cine ar fi în discuție — asta însemnând că și eu însumi!! — trece de multe ori prin momente de mai scurtă sau de mai lungă durată de "debusolare", de "dezorientare".
Sunt acele momente în care te simți paralizat și singura întrebare care te chinuie, este:

    "Și acum, încotro?"

    Pe de altă parte, am observat și la mine și la alții, că există momente când presiunea exterioară este atât de mare, încât, cel puțin la prima vedere, apreciem că rezultatul va fi un eșec total, un eșec extrem de dureros și costisitor și, cu toate acestea, am reușit să ieșim cu bine din acele situații "imposibile".
Orice om vrea să se descurce foarte bine, chiar excepțional în viață, pe cât posibil, "În orice situație m-aș afla".
Am întâlnit de-a lungul vieții, destul de mulți oameni care pare că se descurcă excelent, "În orice situație se află".
Este ceva normal să-ți dorești să te descurci foarte bine în orice situație, pentru simplul motiv că, supraviețuirea ta, a mea, a oricui în cele din urmă, de asta depinde:

    "Cât de bine mă descurc, în orice situație m-aș afla?"

    Aici, în acest punct-cheie, intervine Orientarea.

    Pe cine urmăm în viață

    Am observat cu perseverență, timp de decenii, care sunt oamenii pe care îi urmăm în viață. Atât eu, cât și alți oameni.

    Ce au ei deosebit față de ceilalți oameni?

    Răspunsul pe care l-am găsit, a rămas practic invariabil în timp, chiar și în situația când omul respectiv îmi era antipatic:

    "Pe acela care se descurcă în viață!".

    După ce am clarificat asta și am găsit suficiente argumente în viața de zi cu zi, a mea, a altora, mi-am pus întrebarea de mai sus și, o repet, pentru că este esențială:

    Ce are acest om deosebit, față de ceilalți oameni?

Răspunsul a venit destul de greu și destul de târziu:

    Capaciatea de orientare și re-orientare rapidă în situațiile dificile, în situațiile de criză.

Sunt convins că e inutil să insist, așa încât, o spun o singură dată:


    Dacă sunt capabil să mă orientez rapid într-o situație de criză, atunci în mod hotărât, sunt capabil să o fac în orice altă situație, mai puțin tensionată.

Mi-este foarte greu, aproape imposibil chiar, să cred că tu urmezi pe un om care, la un incendiu de exemplu, fuge de rupe pământul, în vreme ce o femeie, o mamă, spune că are doi copii care se află în clădirea care arde.
Cu siguranță însă o spun, eu unul, îl voi urma pe acest om care intră în clădire și iese cu copii în brațe, chiar dacă am o aversiune față de el. Aversiunea mea, poate avea niște cauze ultra-subiective, care țin de mine deci; atitudinea față de el se poate schimba, eu mă pot schimba, pot ajunge să îi cunosc o mare parte din povestea vieții și astfel, să aflu ce anume îl face să fie astfel: să înfrunte pericolele, mai curând decât să le evite, decât să le ocolească. Iar de această capacitate, abilitate, aptitudine, am și eu nevoie.
Am și eu nevoie de ea, pentru că pericolele sunt peste tot, sunt multe și multe, apar "ca din senin". Iar dacă sunt paralizat de situație o fracțiune de secundă, o secundă și pe urmă acționez și depășesc blocajul temporar, atunci am șanse să supraviețuiesc. Altfel, devin victima propriilor mele neputințe, a propriilor mele limite, a propriei mele ignoranțe.

    Auto-observarea și Orientarea

    În cei 63 de ani (în noiembrie 2022) de experiență de viață, am avut — pot spune fără să mă rușinez cu asta — o atracție obsesivă față de Auto-observare și Observare. Undeva în străfundurile mele, eram conștient că trebuie să învăț tot timpul. De multe ori, era extrem de greu, de dificil și atunci tăceam.
Îmi amintesc faptul că în copilărie, deseori mi s-a reproșat: "Taci ca mutul! Spune ceva când vorbesc cu tine!".
În mintea mea, era mereu aceeași întrebare: "Ce să vorbesc?! Ce să spun?!" și asta, deoarece am trăit mereu cu convingerea fermă că, are rost să vorbesc, dacă am ceva de spus. Altfel, tac și ascult și fac efortul să înțeleg ce mi se spune. Și cum de multe ori abia dacă înțelegeam ceva, era clar pentru mine că trebuie să tac!

    Ce vreau să spun și să subliniez prin asta, este următorul fapt:

    Capacitatea de Orientare și Re-orientare rapidă, este o aptitudine. Ca atare, se antrenează sistematic; se antrenează prin Auto-observare și Observare.

    Cu cât dispun de mai multă informație, cu atât pot procesa mai bine contextul în care mă aflu și de aici, rezultă că pot vedea mai bine opțiunile și pot lua o decizie mai avizată, mai în cunoștință de cauză.
Ajuns în acest punct, este necesar să menționez elementul-cheie, Autodisciplina, care constituie de fapt răspunsul la întrebarea

    "De unde începem Dezvoltarea Personală?"

    Autodisciplina

    Pot fi date multe definiții acestei aptitudini.
Iată ce zice Dicționarul Enciclopedic despre Disciplină:

"Ansamblul regulilor de purtare, de ordine, impuse membrilor unei colectivități în scopul bunei funcționări a organizării sociale."

Definiția dicționarului Oxford Languages:

"Practica antrenării oamenilor să respecte reguli sau un cod de comportament, folosind pedeapsa, pentru a corecta nerespectarea (nesupunerea)."

Putem observa clar că, atât disciplina cât și auto-disciplina, se folosesc de un mecanism existent și de un sistem existent.

    Sistemul se numește Creierul Limbic iar mecanismul, Plăcere (Recompensă) - Durere (Pedeapsă).

    Concluzii

    Dezvoltarea Personală, începe prin parcurgerea REPETATĂ a două procese și să le spunem pentru simplificare, "prin doi pași":

• Auto-observarea și Observarea. Ca să știu "De ce trebuie să acționez?", "Cum trebuie să acționez?" și "Ce trebuie să modific?" am nevoie atât să mă cunosc pe mine (Auto-observare, Autocunoaștere) cât și contextul în care mă aflu și care mă influențează (Observare) și care, definesc cadrul de acțiune.
• Auto-Disciplina. Auto-Disciplina, este instrumentul prin care ajungem la rezultatul atât dorit cât și necesar, indiferent care ar fi acest rezultat: căsătorie, cerc de prieteni, studii, aptitudini, condiție fizică, sănătate, familie, casă, statut socio-profesional, finanțe personale, educație financiară, etc.

    Repet ceea ce este esențial din ce am spus mai sus:

    "Dezvoltarea Personală, începe prin parcurgerea REPETATĂ a două procese: (1) Auto-Observare și Observare și (2) Dezvoltarea Autodisciplinei."