• Welcome to Autocunoaștere, Autoinstruire, Autodezvoltare, Transformare Personală.
 

Tiparul vibrației Apă

Creat de Monica Stănescu, Dec 26, 2022, 08:56 AM

« precedentul - următorul »

Monica Stănescu

Tiparul vibrației Apă
Vibrația Apă este predominantă pe această planetă, având aproximativ 70% din "teritoriu" ca să spun așa... E de mirare că aproximativ același procent se află și în organismul uman?!? De ce? De ce această situație? Este suficient să răscolim un pic prin informațiile furnizate din fizică, chimie, spiritualitate ca să descoperim o altă perspectivă asupra acestul element. În opinia mea, unul din rolurile pe care le joacă apa pe această planetă este rolul de mesager. Transmite, preia și dă mai departe orice mesaj, informație, pe care o primește. Recomand oricui să urmărească în natură comportamentul apei... Pentru că acest element poate fi un foarte bun profesor! Apa caută să se miște... Iar în mișcare, pe unde trece, ia câte un pic din ce întâlnește. Dacă s-a "încărcat", lasă pe unde găsește loc. În caz de apare vreun obstacol, preferă să-l ocolească, iar dacă obstacolul e prea mare, ori "sapă" de jur împrejur, ori așteaptă să își adune mai multă putere, astfel încât să treacă peste obstacol.
Ce se întâmplă cu apa când e închisă, restricționată, îngrădită? Moare! Efectiv, încet, acest element ajunge să se consume pe sine!
Și să trec acum la triada elmentului Apă care redă tiparul emoțional.

TIPARUL APEI (EMOȚIONAL).
Acest tipar este format din:
1. Ce simți, 
2. Ce vrei (să simți) și 
3. Ce crezi (despre ceea ce simți)
Dincolo de ceea ce pare, ce se schimbă cel mai repede (în nici un caz și cel mai ușor!) sunt
CREDINȚELE!
E foarte greu de verificat DACĂ ne-am născut cu vreo credință... În schimb, constatăm că asimilăm de-a lungul vieții o grămadă de idei pe care le "absorbim" ca un burete, mai ales dacă le auzim din gura celor apropiați sau a celor de care suntem dependenți. Câte idei, "povești", putem verifica dacă sunt adevărate? Doar o mică parte, iar de obicei, verificările vin direct, prin experimentare.
Este firesc ca aceste credințe să fie flexibile, mobile și schimbătoare... Pentru că odată cu trecerea anilor, de-a lungul existenței, ne comportăm ca apa. Adică, fie mai adăugăm, luăm, preluăm ceva de pe unde trecem, fie mai lăsăm pe unde trecem câte ceva din "prea-plin"!
Ce se întâmplă la scurt timp după ce s-a schimbat o idee, o credință, o mentalitate, un tipar? Un fel de haos la nivel subtil. E agitație, mișcare.
Este un proces de reorganizare și de reordonare complet, începând cu cele simțite.
Astfel, la unele semnale primite răspundem cu "pro", "pentru", "de acord", "în regulă", la altele cu ceva de genul "și ce dacă", "așa, și", iar la altele s-ar putea să răspundem cu "anti", "contra", "impotrivă". E ca și cum în interiorul nostru s-ar afla trei tabere, trei țări și fiecare țară își are "politica" sa!  :D
E de durată acest proces. E de durată și călătoria prin toate cele trei țări din interior. Și totuși este o călătorie absolut necesară, pentru că abia la finalul acestei călătorii apare DISCERNĂMÂNTUL, ALEGEREA ȘI FIXAREA. Ce se întâmplă de fapt la final? Descoperim și conștientizăm că
PUTEM ALEGE, DUPĂ DORINȚĂ, CE VREM SĂ SIMȚIM LA UN MOMENT DAT.
********
Locul (casa) unde se află zodiile Rac, Scorpion și Pești, inclusiv guvernatorii lor în astrograma natală, arată UNDE/CUM/CE SIMȚI, UNDE/CUM/CE VREI ȘI UNDE/CUM/CE CREZI. DEJA!

Șerban Stănescu

Surprinzător!

    M-am revăzut prin ani, observând Apa. Am copilărit la Munte, la Câmpie, am umblat pe la Mare, am învățat să înnot de pe la vreo 9 ani și am continuat să o fac ori de câte ori am avut posibilitatea. Am avut preferință însă, este drept, pentru apele naturale. Am fost și la bazin de multe ori, dar dacă am putut, am preferat lacurile, râurile, mările. Am învățat enorm de la acest Maestru! Acum, am unul mai mic lângă mine: Un Scorpion (Semn de Apă!). Se pare că Viața, chiar dacă este dificilă, ne oferă șanse și dacă știm să fim atenți și să le valorificăm, creștem!
    Felicitări pentru articol! Este tare frumos și transmite ceva. Cred că începem să devenim mai buni și mai frumoși!
  Continuă! Merită!
"E foarte ușor să mori pentru o idee; e mult mai greu să trăiești pentru aceasta!"
Cu cele mai bune gânduri,
Șerban