[Monica Stănescu]

"Poveștile" noastre

Prin 2008 am început să disting frânturi de adevăr. În perioada respectivă, mi-a fost greu să accept că o parte din "poveștile" auzite, le-am adoptat în propria-mi viață, fără nici un fel de discernământ. Iar asta, costă! 
Sunt credințe care sunt lipsite de orice legătură cu biserica și/sau religia. Ori tocmai adoptarea cuvântului "credință" de către acestea, m-au determinat să mă îndoiesc de bunele intenții ale acestui organ de stat.. Să trec mai departe și să mă întorc la "poveștile" noastre!
De-a lungul anilor, am ajuns să fac o selecție între aceste povești. Unele s-au dovedit a fi utile, folositoare, m-au ajutat. Altele însă, s-au dovedit a fi exact contrariul! Și este normal să se întâmple așa, din moment ce ne-am născut într-o lume în care dualitatea iese în evidență în aproape orice... Esențial este să vezi ambele "laturi", iar ideal este să le observi în același timp!
Iată o serie de lucruri care s-au dovedit a-mi fi folositoare.

1. Descoperirea propriilor puteri interioare.
La un moment dat cred că am devenit suprasaturată să mi se spună de ceea ce sunt incapabilă să fac!  Așa am ajuns să caut acele lucruri de care sunt capabilă. La început a fost cumplit de greu, așa că am apelat la una din "OGLINZI". Apoi am descoperit, treptat, că aceste lucruri se află în fiecare dintre noi!
Este vorba despre puterile pe care le deține fiecare reprezentant al speciei umane:
- puterea de a alege,
- de a acționa,
- a experimenta,
- învăța,
- crește,
- reflecta,
- intui și (surpriză!),
- de a uita.
Acestea sunt "puterile" pe care le-am descoperit deocamdată.
2. Inspirația și curiozitatea.
Sunt lucruri care îți dau energie și altele care te consumă. Atunci când te simți inspirat, atras de ceva, înseamnă că în direcția respectivă se află ceva de care AI NEVOIE să știi, să cunoști, să explorezi și să experimentezi!
3. Spiritul de inițiativă.
Toate poveștile pe care mi s-au "predat" ucideau pur și simplu acest "spirit" și înlocuirea lui cu unul de "victimă", de "salvator" și de "judecător".
Uneori este inutil să pierzi timp prea mult timp dând explicații, argumente și/sau solicitări. Este suficient să treci la acțiune. Iar dacă se întâmplă să fi certat sau oprit, căci se poate întâmpla și așa ceva, atunci mai degrabă caută să părăsești acel loc și să reflectezi la locul în care ar trebui să-ți folosești această abilitate. Să TE privești "în oglindă", să-ți conștientizezi propriul potențial și unde ar putea fi folosit (sau util) acel "KIT".
4. Dorința de libertate.
Poveștile pe care le-au auzit de-a lungul anilor seamănă cumva cu ideea de "libertate – egalitate – fraternitate". E un mit cultivat, o idee care s-a dovedit de-a lungul anilor fără nici un fel de susținere practică. Cu alte cuvinte, e teorie "goală". De ce totuși s-a perpetuat această idee? Pentru că era și este încă, una din metodele de manipulare a maselor!
În concluzie! Libertatea înseamnă să fi capabil să-ți asumi întreaga responsabilitate pentru tot ceea ce atragi în această viață (conform legii rezonanței) pe de o parte, iar pe de altă să fi capabil să îți acoperi propriile nevoi.

Acestea sunt lucrurile care m-au ajutat. Pe mine! Ori de câte ori am simțit dorința/nevoia de libertate, am ales dintre cele care (tot simțeam!) că mă țin pe loc și... Le-am lăsat "din mâini". Literalmente, le-am abandonat. Ce a urmat după această "curățenie"? E o altă poveste... Eventual, o să-i dedic un articol separat. 
Cum m-au ajutat aceste lucruri? "Ajutorul" lor a constat mai mult în stabilirea unui traseu, a unei căi pe care s-au petrecut o serie întreagă de sincronicități și evenimente care s-au dovedit ulterior, a-mi fi favorabile.

Să trec acum la "poveștile" care m-au dus pe un drum "înfundat".

1. Fără nici o posibilitate și/sau drept de a alege.
Unul din obstacolul cel mai des pe care l-am întâlnit, a fost numărul extrem de redus de opțiuni. Variantele au fost cam așa: o opțiune, cel mult două, sau nici una. Și toate variantele (culmea!), sunau mai mult cu niște compromisuri decât opțiuni! 
Ce am învățat din acest tip de experiențe? Că mai există și alte variante, doar că trebuie să le caut!
2. "Urmează-ți inima".
Aici a fost vorba despre o confuzie făcută din "n" motive: ignoranță, necunoaștere, plus proastă educație.
Unde conduce un astfel de mod de gândire? La rolurile de "victimă" și de "salvator". Tot ceea ce pot spune deocamdată, este că în acest caz problemele legate cel puțin de finanțele personale se țin lanț! De ce? Aici cred că răspunsul cel mai bun l-a oferit CASEY BROWN.
3. "Ascultă-ți mintea".
Raționalizarea "pe extreme" (prea mult sau prea puțin), am observat că conduce, evident, în două direcții: fie la probleme în viața profesională, fie în cea personală. Este vorba în esență despre modul în care se construiește personalitatea. Și este o diferență uriașă între o persoană (personalitate) individualistă și una egoistă!
4. Recompensă, răsplată.
E o idee inoculată încă din primii ani de existență. De exemplu: "Dacă ești cuminte, te duc în parc. Sau îți iau o înghețată". În esență, ideea este bună, utilă, folositoare, doar că a fost foarte greșit înțeleasă... De ce? Pentru că "recompensa" a luat locul "consecințelor"! 
5. Respingerea "răului".
Mi-a luat enorm de mult timp să înțeleg că în spatele acestei respingeri se află poziția de "judecător". Inclusiv atitudinea de rigoare! 
Până la urmă, cum am reușit să ies din acest "rol"? Simplu... Și greu de făcut totodată. Am acceptat că este posibil acest "rău". La scurt timp după ce l-am acceptat, parcă s-a risipit din viața mea. Știu că există, este posibil și e suficient! Și lui și mie! 
6. Supraviețuirea cu orice preț.
Recent am citit o poveste pe care mă străduiesc să o scurtez cât pot de mult și se potrivește destul de bine cu acest subcapitol.
Patronul unui restaurant a avut ideea de a pune un afiș în fața restaurantului, afiș pe care scria: "Tot ce consumați aici, va fi plătit de către nepoții dvs". După ce citește afișul, intră un om și comandă cele mai bune și scumpe feluri de mâncare. Mănâncă, apoi se ridică să plece. La ușă îl oprește ospătarul și îi întinde o notă de plată. La reacția de respingere a omului, ospătarul îi spune: "Aici este nota de plată a bunicului dvs!"
Deci, întrebarea (întrebătoare) este următoarea: Cine plătește acest preț?
7. Explicații și justificări.
E uimitor cât de creativi devenim atunci când e vorba despre construirea (sau găsirea) de așa ceva... Când am putea folosi aceeași energie în direcția găsirii unor soluții! Măcar dacă ar rezolva vreo problemă o explicație sau o justificare!
Experiența de viață însă, mi-a demonstrat că această activitate este și ineficientă și inutilă. Unde conduce? Către stagnare!

Acestea sunt căile pe care am fost și care m-au dus pe un drum fără ieșire. Cine știe? Poate că au fost căile s-au perpetuat de-a lungul a cine știe cât de multe generații! Ideea este că foarte puțini au avut curajul să recunoască că au greșit și au ales să păstreze tăcerea. Urmarea? Acest gen de "povești" s-au perpetuat singure! Mai grav, au devenit de-a dreptul maestre în a folosi tot felul de trucuri pentru a se perpetua!

Șapte (7) versus patru (4). Aproape "la dublu" au fost "poveștile" care m-au dus către stagnare și/sau către o cale fără nici un fel de ieșire pe de o parte, iar pe de alta la repetarea unor experiențe și la trăirea efectivă a unor sincronicități nefavorabile. Deci... Am testat ambele căi. Și cred că abia atunci când cunoști ambele trasee, poți alege cu adevărat pe ce cale preferi să mergi!

[Șerban Stănescu]

...A doua oară...

    Am citit pentru a doua pară acest articol. Am simțit nevoia să reflectez asupra tuturor ideilor prezentate. Toți cădem sub incidența acestor "cărări bătătorite", să spun așa. În toate situațiile prezentate am fost și am fost de multe ori. Cu timpul, am învățat să le privesc altfel, pe fiecare. Poate să fie vârsta, poate experiența acumulată, poate e un cumul mai complex decât pot momentan să descriu în cuvinte.
    Ce "mi-a sărit în ochi", este pasajul (punctul) 7: "Explicații și justificări". Acum, mă minunez și eu de mine, cât eram de bun la acest capitol! Mi-e greu să-mi amintesc momentul când lucrurile s-au răsturnat, când am văzut, am înțeles cât de multe resurse consumă văicăreala în general și mai ales, forma asta particulară de văicăreală, numită "justificare". Cred că a fost un complex de traume emoționale, cu originea undeva în zona 1 - 5 ani. Au fost situații care le vremea respectivă, mi-au produs multă suferință. Divorțul Mamei de Tatăl meu, a fost poate cea mai dureroasă experiență pentru mine și am fost afectat exagerat de mulți ani de ceea ce s-a petrecut după acest eveniment. Dar au mai fost încă altele.
    Natura, Muntele, au fost "doctoriile" care m-au învățat o mulțime.